Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








A crede în lucrurile care cad (2)

        de Gheorghe Grigurcu

„Mai daţi-mi doar o vară, puternice Zeiţe,/ Şi-o toamnă, cîntecu-mi să-l pîrguiască,/ Pentru ca inima mea, hrănită din belşug/ Cu-acorduri dulci, să moară împăcată!// Un suflet care-n viaţă nu şi-a-mplinit dorinţa/ Nici în adîncul Orcus nu-şi mai găseşte-odihn㔠(Hölderlin, tradus de Al. Philippide).

*

A.E.: „Lectură: starea simpatetică pe care ţi-o provoacă un autor ce-ţi «place». Nu doar că te regăseşti în textul său, dar îl tragi înspre tine, îl obligi să-ţi fie cît mai asemenea. Abuz fie şi inocent al condiţiei de cititor…”.

*

Greu de precizat sfîrşitul unui vis, chiar dacă are o părelnică împlinire. Cu delicateţe visul încearcă a i se sustrage, proiectîndu-se dincolo de limitele acesteia, în depărtări…

*

„Situaţia de creştin e totuna cu statutul de aristocrat. De ce? Pentru că îşi are temeiul în cele mai «seniorale» însuşiri: libertatea şi încrederea (credinţa). Ce este nobilul, feudalul? Mai presus de orice un om liber. Ce înseamnă credinţa? Încredere în Domnul deşi lumea e rea, în ciuda nedreptăţii, în pofida justiţiei, cu toate că de pretutindeni nu vin decît semnale negative. Cuvintele lui Tolstoi (în Anna Karenina, scena alegerii mareşalului nobilimii din gubernie): «D-aia suntem nobili, ca să avem încredere»” (N. Steinhardt).

*

Degajarea cu care X vorbeşte atracţios pe micul ecran pare efectul unui pact pe sub mînă cu efemerul. Ţinînd seama de proza sa, cursivă şi aceasta, dar iremediabil… prozaică, precum chitanţa de plată a unei datorii.

*

Un autor nici „bun”, nici „rău”, ci incomestibil. La ideea de a-l consuma scriind despre producţia sa, ţi se pune un nod în gîtlej.

*

Din spusele lui Blaga: „Actul sexual are o puritate păgînă”.

*

Imaginea estetică are o semnificaţie egală cu cea a conştiinţei de sine a autorului unei piese de teatru. Difuzarea sa publică e aidoma spectacolului cu piesa de teatru în cauză.

*

„În toiul fiecărei veri, de mai bine de 40 de ani, admiratorii lui Hemingway se strîng la Key West, Florida, pentru a participa la concursul «Cine seamănă mai mult cu Hemingway» (…) Cînd am fost acolo ultima dată, acum vreo cinci ani, unul dintre ghizii casei memoriale Hemingway din oraş mi-a mărturisit, referindu-se la acest concurs: «Să te intersectezi deodată pe stradă cu o sută de indivizi care seamănă cu Hemingway mai mult sau mai puţin, dar care îi imită cu totul stilul, mersul, gesturile, ba chiar şi vocea, e destul de înfricoşător. Altfel, e distracţie…»” (S. V.) (Dilema veche, 2021).

*

Neaşteptatul, părelnic nefirescul moment de purificare, de înălţare pe care-l poţi simţi la dispariţia unei fiinţe iubite, cum o rază a redempţiunii străbătînd îndurerarea. Sugestie inoportună şi totuşi nespus de reală a unei lăuntrice sărbători. Să fie un semnal fratern de dincolo?

*

Scriptor. A fi spontan e ca şi cum, copil la şcoală fiind, ai ridica mîna pentru a răspunde la o întrebare imprevizibilă, deloc uşoară a profesorului.

*

„Bucuria este trecerea omului spre perfecţiune” (Spinoza).

*

Libertatea? Fie şi indiferenţa comodă a clipelor care nu se impun, care vin „de la sine”.

*

„Încadrarea în tipuri ca «pisica şi cîinele» este o diferenţiere prea grosolană. La Bismarck ar trebui să presupunem în plus ursul, la Clemenceau cocoşul. Şi astfel sunt necesare diferenţieri tot mai fine ca să descoperim individualitatea. Lucrul era mai simplu cînd omul era sigur de totem şi decidea în funcţie de el. O conştiinţă puternică nu se raporta la caractere, ci la tipuri; ea presupune acţiuni în care a făcut experienţa nu doar a similitudinii, ci chiar a identităţii cu animalul. Această unitate s-a pierdut de mult, un ultim semnal al acestei pierderi este îndepărtarea plantelor şi a animalelor de pe scuturi şi stindarde, ca dispariţia crinului şi a vulturului din steme şi de pe drapele” (Ernst Jünger).

*

Ironia: un cinism civilizat.

*

Moment negru. Plinătatea debordantă a existenţei poate părea un păcat. Golul său, un păcat şi mai mare. Pe cînd pe primul îl poţi asuma pînă la un punct, al doilea ţi se impune cum o ocultă obligaţie.

*

„Lumina poate fi şi ea o cortină ca şi tenebrele” (T. S. Eliot).

*

Senectute. Scrisul, un adăpost în care te-ai retras spre a te apăra nu atît de lume, cît mai cu seamă de tine însuţi, de iregularităţile, capriciile, cedările tale nu puţine, fie că le recunoşti, fie că nu.

*

„A suferi trece; a fi suferit nu trece niciodat㔠(Léon Bloy).

*

Aşa numitele „lecţii de viaţă”, cît e de complicat să ţi le asimilezi! Innumerabile detalii, nuanţe, „chichiţe” se ivesc de la una la alta, împiedicîndu-te să-ţi asiguri o „experienţă”, o direcţie de înaintare. Te opresc, te întorc din drum, te îndepărtează exasperant nu doar de ambianţă, ci şi de tine însuţi. Dar, neavînd o altă cale, le repeţi, le repeţi mereu cu un risc identic. Nu ajungi niciodată pregătit la materia lor. Un corigent perpetuu…

© 2007 Revista Ramuri